Românii se prezentau drept investitori serioși și ofereau prețuri peste valoarea de piață, astfel că agricultorii din Cuenca aveau încredere la vederea tranzacțiilor financiare, în fapt falsuri, iar după încheierea afacerii usturoiul era încărcat în tiruri și scos din depozite.
Autoritățile spaniole au anunțat că 6 dintre români, care în primă fază au declarat că ”nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase”, au fost reținuți, doi dintre ei fiind arestați preventiv, iar ceilalți se află sub control judiciar și urmează să fie judecați.
Totuși, anchetatorii nu au reușit să-l identifice pe liderul grupării, care se presupune că se află în România, de unde dirija toate operațiunile prin intermediul celor 6 interpuși.
De asemenea, autoritățile iberice suspectează faptul că mare parte din usturoiul furat de la fermieri din Cuenca ar fi ajuns deja pe piața din România pentru vânzare.
Cercetările continuă în acest caz, dar cel mai probabil marfa nu va mai putea fi recuperată niciodată, fiind mari șanse ca usturoiul, odată ajuns în țară, să se fi transformat deja în mujdei…









