O mare campioană îl face praf pe Nicușor Dan: ”E un mincinos!”

Fosta mare atletă Gabriela Szabo a câștigat în instanță procesul cu edilul Capitalei, care a fost obligat să o reinstaleze în funcția de director al CSM București, însă, aceasta a decis să demisioneze, aducându-i grave acuze candidatului la președinția României.

  • 0
  • 249 vizualizări

Nicușor Dan începe cu stângul cursa pentru Cotroceni! Fosta campioană Gabriela Szabo s-a lansat într-un atac dur la adresa primarului general al Capitalei, după ce a câștigat procesul cu acesta.

Concediată abuziv de Nicușor Dan din funcția de director al CSM București, care a fost obligat să respecte decizia instanței și a repus-o în drepturi începând cu 1 februarie, Szabo n-a mai vrut să continue în cadrul clubului odată cu revenirea și a demisionat.

”Această decizie vine după ce am încercat cu sinceritate să păstrez o atitudine pozitivă, realizând că nu pot continua să activez într-un mediu patronat de Nicușor Dan, un primar mincinos, ale cărui acțiuni au transformat clubul într-un spațiu de incertitudine, bârfe și conflict. Nedreptățile la care am fost supusă și acuzațiile false nu pot fi trecute cu vederea”, a precizat fosta mare atletă.

Mai mult decât atât, Szabo îl acuză pe Dan că i-a permis actualului director general al CSM București să-și majoreze salariul, în condițiile în care edilul se bate cu pumnii în piept că își dorește să reducă din cheltuielile primăriei.

”Este greu de înțeles cum, într-o perioadă în care se aplică tăieri bugetare și se impun măsuri de austeritate, directorul general, prin noul contract, beneficiază de majorări salariale absolut nejustificate”, a încheiat Gabriela Szabo.

Pe 11 octombrie 2024, fosta atletă anunța că a câștigat definitiv procesul cu primarul Bucureștiului, la un an de la concediere, și că trebuie să fie reinstalată în funcția de director al clubului CSM București.

Centura de Ocolire Baia Mare – un pas important pentru viitorul infrastructurii din Maramureș!
Prev Post Centura de Ocolire Baia Mare – un pas important pentru viitorul infrastructurii din Maramureș!
Educație prin șah în premieră la VIVO Baia Mare
Next Post Educație prin șah în premieră la VIVO Baia Mare
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *