Pentru a clarifica legea privind conducerea sub influența substanțelor interzise, destul de ambiguă la acest moment și care a generat ample dezbateri în spațiul public, Alina Gorghiu a inițiat un proiect de lege depus deja pentru dezbatere în Parlament.
Inițiativa vine și pe fondul deciziei, care a creat o și mai mare confuzie, dată recent de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care se pot deschide dosare penale pentru ”conducere sub influența substanțelor psihoactive, dar este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei”.
Practic, Gorghiu și ceilalți semnatari ai proiectului vor să se elimine sintagma ”sub influența” pentru a nu mai exista interpretări, textul de lege propus fiind următorul: ”Conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerea permisului de conducere de către o persoană care are în sânge droguri sau alte susbtanțe cu efecte psihoactive se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani”.
Gorghiu a făcut precizări în acest sens: ”Avem nevoie de această lege cât mai repede în contextul în care Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că este nevoie de expertize pentru a stabili dacă substanțele psihoactive găsite în organismul unui șofer îi afectează capacitatea de a conduce”.
La acest moment, Codul penal pedepsește ”conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive” cu închisoare de la 1 la 5 ani.









