Ziua în care se sărbătorește Paștele este calculată, în general, în funcție de biserică, după calendarul iulian sau gregorian, uneori fiind diferențe de câteva săptămâni.
Papa Francisc susține că Învierea Domnului s-ar putea celebra în aceeași zi, indiferent de cult, Biserica Catolică fiind pregătită și deschisă să accepte acest lucru.
”Îmi reînnoiesc apelul ca această coincidență să servească drept aducere aminte tuturor creștinilor să facă un pas decisiv spre unitate și asta în jurul unei date comune pentru Paște”, spus suveranul pontif, potrivit AFP.
În acest an, Paștele catolic și cel ortodox vor avea loc în aceeași zi: 20 aprilie. Potrivit calendarelor, ultima dată comună a acestei sărbători a fost în 2017, iar următoarea, după cea din 2025, va fi în 2028 (16 aprilie).









