TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE – program de weekend

Programul de spectacole al Teatrului Municipal Baia Mare în perioada 25 -26 ianuarie

  • 0
  • 173 vizualizări

Teatrul de Păpuși din Baia Mare (str. Dacia, nr 3) îi așteaptă pe cei mici sâmbătă, 25 ianuarie, de la orele 10.00 și 11.30 la spectacolul Albă ca Zăpada, adaptare de Kovacs Ildiko după Frații Grimm, regia Kovacs Ildiko.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Irina Oțoiu, Ruxandra Lăzărescu, Vlad Crișan. Spectacolul durează 60 de minute, iar prețul unui bilet este 10 lei.

Albă ca Zăpada este o prințesă, a cărei mame vitrege îi vrea răul, deoarece o invidiază pentru frumusețea sa. Nevoită să fugă de acasă pentru a scăpa cu viață, prințesa nimerește în pădure la căsuța celor 7 pitici. Ajunsă aici, ea se adăpostește în casa acestora și se împrietenește cu ei. Împărăteasa cea rea, aflând că prințesa trăiește, pune la cale diferite planuri de a scăpa de ea, însă piticii o salvează. Când cel mai reușit plan al împărătesei este îndeplinit, un tânăr prinț își face apariția pentru a o salva.

Albă ca Zăpada

Sâmbătă, 25 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Studio, publicul este invitat la spectacolul de improvizație ImproJoker, regia Mihaela Sîrbu.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Andrei Dinu, Mircea Gligor, Andrei Han, Alex Macavei, Alexandra Vanci, Petru Damșa. Spectacolul se joacă la sala studio, durează 75 de minute, iar prețul unui bilet este 25 lei întreg  / 15 lei redus (elevi, studenți).

„ImproJoker” îți satisface setea de curiozitate și nevoia de joacă. Iar prezența ta în sală e un atu pentru spectacol. Poți fi deținătorul unor sugestii care, odată lansate, să genereze povești surprinzătoare, în cascadă.

ImproJoker

Duminică, 26 ianuarie, de la ora 19.00, în sala mare a Teatrului Municipal publicul băimărean poate viziona spectacolul Familia Pop, o creație colectivă, după un text de Mihai Nae.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Rodica Pașca, Mircea Gligor, Claudiu Pintican, Wanda Tamas, Dan Cordea, Aurora Prodan, Diana Podăreanu, Claudia Revan, Larisa Miskolczi, Adriana Covaci, Andrei Han și Loredana Maghear. Spectacolul se joacă la sala mare, durează 90 de minute, iar prețul unui bilet este 25 lei întreg  / 15 lei redus (elevi, studenți).

Un ciubăr – simbol al comunității locale. O casă situată peste drum de cimitir. Vecinătate care infestează imaginația Familiei Pop cu strigoi. La poarta Occidentului nu ești primit cu brațele deschise. Însă acasă poți gusta plăcerile vieții la țară în compania ecosistemului Familiei Pop. O comedie cu buclucuri.

________

Biletele se pot achiziționa online pe entertix.ro sau la casieria teatrului, înainte de începerea spectacolului.

Sursa: Teatrul Municipal Baia Mare

Lasconi nu cedează în fața lui Nicușor Dan: ”Nu mă răzgândesc, voi candida”
Prev Post Lasconi nu cedează în fața lui Nicușor Dan: ”Nu mă răzgândesc, voi candida”
De Mica Unire, La Artă este deschis!
Next Post De Mica Unire, La Artă este deschis!

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *