Se întâmplă în România: După ce a supravegheat infractorii în puscărie, trimis să lucreze cu delfinii

Fostul director al Penitenciarului Poarta Albă, Gelu Dănuț Dincă, a fost numit de către Consiliul Județean Constanța ca șef interimar al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, care include și Delfinariul.

  • 0
  • 209 vizualizări

În timp ce Guvernul se chinuie să declanșeze restructurări la nivelul instituțiilor statului, sistemul bugetar funcționează în continuare cu aceleași vechi metehme, fiind total dezinteresat de ceea ce se întâmplă în aceste vremuri.

Se practică și acum, cu nonșalanță, numiri politice în diferite funcții ale unor oameni care n-au absolut nicio competență la nivelul instuțiilor pe care au fost trimiși să le conducă, în fapt, doar să le păzească.

Ultimul exemplu vine de la malul Mării Negre, unde Consiliul Județean, reprezentat de președintele liberal Florin Mitroi, l-a numit ca șef interimar al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii pe fostul director al Penitenciarului Poarta Albă, Gelu Dănuț Dincă.

Pensionat în 2016 la vârsta de 48 de ani, Gelu Dănuț Dincă a ieșit din viața publică la acel moment pe fondul scandalului în care a fost implicat, după ce Corpul de Control al Ministerului Justiției a constatat o serie de nereguli majore în cadrul penitenciarului.

Printre altele, cu acordul lui Gelu Dănuț Dincă, deținuții VIP de la acea vreme, precum Gigi Becali, Corneliu Iacobov sau Cristi Borcea aveau parte de un tratament preferențial față de ceilalți infractori aflați în închisoare.

Acum, la 8 ani de la pensionare, Gelu Dănuț Dincă reintră în sistemul bugetar, doar că, în loc să interacționeze cu deținuții, își va focaliza toată priceperea managerială pe delfinii din specia Phocaena relicta și Delphinus delphis ponticus, pe focile aduse din Atlanticul de Sud, pe melcii de porțelan, familiile de corali, pe stelele și aricii de mare, practic, pe întreaga colecție de animale acvatice provenite din oceanul planetar. Și, culmea, cu siguranță va avea impresia că se și pricepe!

În cursul zilei de vineri, președintele liberal al CJ Constanța, Florin Mitroi, a scris pe pagina sa de Facebook: ”Fiecare instituție are nevoie de un management eficient, capabil să pună în aplicare soluții concrete. Acesta este principiul pe care îl aplic inclusiv în cazul persoanelor numite de mine recent în funcții”.

Inner vibes la SHURA Bistro Caffe
Prev Post Inner vibes la SHURA Bistro Caffe
În ciuda unor critici ale lui Grindeanu, Marcel Ciolacu susține acțiunile lui Bolojan
Next Post În ciuda unor critici ale lui Grindeanu, Marcel Ciolacu susține acțiunile lui Bolojan
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *