Cherecheș, care în prezent se află în Penitenciarul Aiud unde își ispășește pedeapsa de 5 ani pentru luare de mită, va fi obligat, pe partea civilă, să-i plătească daune morale consilierului Bogdan Hodorogea, pe care l-a jignit în cadrul unei ședințe din urmă cu mai bine de 3 ani.
Fostul primar de Baia Mare a fost trimis în judecată pentru purtare abuzivă în urma incidentului petrecut la ședința Consiliului Local din 9 decembrie 2021, când consilierii băimăreni aveau pe ordinea de zi rectificarea bugetului.
Într-un schimb de replici cu consilierul Hodorogea, potrivit stenogramelor de ședință, Cherecheș a început să-l jignească pe acesta: ”Mă, tu eşti normal la cap? Eşti nebun la cap? Băi, fraierule, n-ai înţeles nimica, eşti un nemernic, eşti un prost, eşti un nesimţit, eşti un jegos”.
Ulterior, Cherecheș și-a recunoscut vina în fața judecătorilor: ”M-am lăsat provocat şi, din nefericire, am răspuns acelor provocări ale domnului consilier Hodorogea, fapt care nu mă onorează şi nu îmi caracterizează educaţia. Mi-am prezentat cu inima deschisă scuzele, conştientizând faptul că nu am avut cea mai fericită exprimare la momentul disputei politice pe care a avut-o cu domnul Hodorogea. Și la termenul de astăzi dacă ar fi fost prezent, i-aș fi întins mâna şi i-aș fi prezentat scuzele mele. Regret că s-a ajuns la acest incident”.









