Teatrul Municipal Baia Mare a programat miercuri, 22 ianuarie, de la ora 19.00, spectacolul HEAVEN de Mieko Kawakami, regia și dramatizarea aparținându-i Adinei Lazăr.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Alex Macavei, Raul Hotcaș, Andrei Dinu, Andrei Han, Mircea Gligor, Denisa Blag, Larisa Miskolczi, Rodica Pașca, Roxana Florescu, Brianna Waltner, Sanda Savolszky, Inna Andriuca, Eduard Bîndiu, Romeo Cornelius. Spectacolul durează 120 de minute (fără pauză), iar prețul unui bilet este 25 lei întreg / 15 lei redus (elevi, studenți).
Un băiat de 16 ani este supus bullyingului de către colegii săi, din cauza unui defect de vedere. În loc să riposteze, el se resemnează și se retrage într-o suferință mută. Singura care înțelege prin ce trece este o altă colegă, supusă și ea unor tratamente asemănătoare. Oferindu-și unul altuia incomensurabila alinare de care au nevoie în clipele grele prin care trec, cei doi tineri prieteni devin tot mai apropiați.
*Spectacol HEAVEN este recomandat persoanelor peste 14 ani!
Autoarea textului, Mieko Kawakami, s-a născut în Osaka și și-a făcut debutul literar ca poetă în 2006. Este autoarea bestsellerului internațional 𝑃𝑜𝑣𝑒𝑠̗𝑡𝑖 𝑑𝑒 𝑣𝑎𝑟𝑎̆ (2008), care a fost declarat 𝑁𝑒𝑤 𝑌𝑜𝑟𝑘 𝑇𝑖𝑚𝑒𝑠 Notable Book of the year și a fost selectat de revista TIME printre cele mai bune 10 cărți ale anului 2020, și a romanului 𝐻𝑒𝑎𝑣𝑒𝑛 (2009).
________
Biletele se pot achiziționa online pe entertix.ro sau la casieria teatrului, înainte de începerea spectacolului.
Sursa: Teatrul Municipal Baia Mare









