TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE – program de weekend

  • 0
  • 184 vizualizări

Sâmbătă, 18 ianuarie, de la orele 10.00 și 11.30, la Teatrul de Păpuși (str. Dacia, nr 3), micii iubitori de teatru se pot bucura de spectacolul PETRICĂ ȘI LUPUL după Serghei Prokofiev, scenariul și regia Iulian Bulancea.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Iulian Bulancea, Carmen Bulancea, Ruxandra Lăzărescu, Vlad Crișan. Spectacolul durează 60 de minute, iar prețul unui bilet este 10 lei.

Petrică locuiește la marginea pădurii împreună cu bunicul său, care nu-l lasă să meargă în pădure de teama jivinelor, în schimb, acesta îi citește o mulțime de povești, chiar și pe cea despre lupul cel fioros. Într-o zi, Petrică, vrăbiuța Fulgerică, Rața și Pisica au pornit la vânătoare, fără tanc, pușcă sau tun, să-l prindă pe “infractorul” Lup. Prin desișuri de pădure, în lumina lunii pline, frica a crescut cât casa, iar Petrică a alertat vânătorii, degrabă. Însă Lupul stă ascuns, în așteptare.

 

Omul pernă - Teatrul Municipal Baia Mare

În sala studio a Teatrului Municipal (str. Crișan nr 8), sâmbătă, 18 ianuarie, de la ora 19.00, este programat spectacolul OMUL PERNĂ de Martin McDonagh, regia Andrei Han, traducerea Eugen Gyemant.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Eduard Bîndiu, Alex Macavei, Rodica Pașca, Cătălin Mocan, Wanda Tamas, Ioan Costin, Carmen Ghiurco. Spectacolul durează 90 de minute, iar prețul unui bilet este 25 lei întreg  / 15 lei redus (elevi, studenți).

Într-o abordare psihanalitic-detectivistă, spectacolul „Omul Pernă” ne prezintă straturile terifiante ale psihicului uman, ducând devoalarea până la detalii de o cruzime extremă. Doi frați, unul scriitor și celălalt cu retard mintal, compun și execută scenarii cu ucigași de copii. Traumele din copilăria protagoniștilor au găsit terenul fertil pentru exteriorizarea conflictelor nerezolvate.

*Spectacol OMUL PERNĂ este recomandat persoanelor peste 14 ani! Spectacolul conține scene de violență și limbaj licențios, care vă pot afecta emoțional.

Santier - Teatrul Municipal Baia Mare

Duminică, 19 ianuarie, de la ora 19.00, este programat spectacolul ȘANTIER, regia artistică și dramaturgia Victor Olăhuț..

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Alex Macavei, Andrei Han, George Pop, Mircea Gligor, Alin Albu, Rodica Pașca, Dan Cordea, Vasile Pop, Petru Damșa. Spectacolul se joacă la sala mare cu publicul pe scenă, durează 60 de minute, iar prețul unui bilet este 25 lei întreg  / 15 lei redus (elevi, studenți).

Cine n-a trăit, măcar odată-n viață, experiența unui șantier ? Cine nu și-a dat, măcar odată-n față, cu bidineaua ? Cine nu s-a lovit cu ciocanul peste degete și cu tesla prin părțile mai sensibile ? Cine n-a auzit de Dorel și letala sa echipă, de ferestre montate în loc de uși, de schele care dau sechele, de pereți prin care Ana ar trece fără grețuri, de zugrăveli care te fac alb ca varul, de termopanem et circenses, etc, etc, etc.Dacă vrei să-ți amintești pentru totdeauna de toate astea, vino la noi pe ȘANTIER. Iar dacă nu le-ai trăit niciodată, acum e momentul. Te așteptăm cu gaguri, songuri și coregrafii la înălțime. E vremea să construim și noi ceva în țara asta.

*Spectacol ȘANTIER este recomandat persoanelor peste 12 ani.

________

Biletele se pot achiziționa online pe entertix.ro sau la casieria teatrului, înainte de începerea spectacolelor.

Sursa: Teatrul Municipal Baia Mare

 

 

Iohannis este obligat să restituie statului un sfert de milion de euro sau va fi executat silit
Prev Post Iohannis este obligat să restituie statului un sfert de milion de euro sau va fi executat silit
Emanuel Gyenes a câștigat Raliul Dakar 2025 la categoria fără asistență tehnică și a încheiat pe 20 la general
Next Post Emanuel Gyenes a câștigat Raliul Dakar 2025 la categoria fără asistență tehnică și a încheiat pe 20 la general

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *