Este oficial: Guvernul a probat ca alegerile prezintențiale să se desfășoare pe 4 mai, dar odată cu acest anunț a stabilit mai multe măsuri:
– votul din diaspora să se desfășoare 3 zile, secțiile de vot urmând să se închidă în 4 mai, la ora 21.00, ora României, și nu la cea locală, cum s-a întâmplat până acum.
– de săptâmâna viitoare, după ce va intra în vigoare Ordonanța de Urgență, cetățenii români din străinătate își pot declara la serviciile consulare române intenșia de a vota prin corespondență.
– în cazuri excepționale, atât în țară, cât și în străinătate, va exista o prevedere conform căreia în cazul în care vor fi oameni care nu au apucat să voteze la ora închiderii urnelor, atunci votul se poate prelungi cu cel mult 3 ore.
– fiecare material politic afișat va avea trecută o indicație prin care se va menționa identitatea sponsorului materialului respectiv, nume, adresă de email și, după caz, adresa poștală, iar în cazul în care sponsorul nu este o persoană fizică, adresa la care acesta își are sediul.
– monitorizorarea promovării pe rețelele sociale.
– plata personalului implicat în procesul electoral va fi redusă cu 25%, la propunerea Ministerului Finanțelor, însă, indemnizația de hrana zilnică va rămâne la fel ca până acum.
Potrivit legii, campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data desfăşurării alegerilor şi se încheie în ziua de sâmbătă care precedă data alegerilor, la ora 7,00.









