Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiect s-a înființat un grup format din membrii partidului.
‘Am făcut o comisie, președintele Camerei Deputaților, cu viitorul președinte UNCJR, cu viitorul președinte AMR, cu câte doi reprezentanți de la consiliile județene, de la primarii municipii reședință de județ, de la orașe, de la comune, cu doi membri de la Comisiile de administrație din Parlament. Am spus că aș dori, în această sesiune, să venim cu un proiect de reorganizare teritorială’, a spus Ciolacu la sediul central al PSD.
De asemenea, Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat că în ședința Consiliului Politic Național al partidului care a avut loc luni s-a decis ca o prioritate guvernamentală și legislativă pentru perioada imediat să fie înființarea acestui grup de lucru care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României.
‘Este o promisiune pe care clasa politică a făcut-o de foarte mult timp și pe care nu a îndeplinit-o încă, iar acest lucru va veni în sprijinul reformei, astfel încât să dinamizăm, să eficientizăm administrațiile locale, să existe firesc ca o consecință imediată și o reducere a cheltuielilor de administrare a autorităților locale, dar și o eficientizare în sprijinul oamenilor prin această reformă’, a afirmat Romașcanu. ‘Există cu certitudine nevoia de consolidare a unor comunități locale, există nevoia de a consolida serviciile publice și serviciile statului din comunitățile respective. Sunt foarte multe lucruri care intră aici, inclusiv partea de educație, învățământ, sănătate, acces la sănătate și infrastructură și așa mai departe. Nu există principiul desființării (unor localități – n.r.), există principiul comasării, probabil, și acest lucru se va lua în discuție’, a conchis purtătorul de cuvânt al PSD.
Sperăm că nu este doar încă o acțiune de formă, tipică pentru conducătorii noștri prin care dacă se dorește să nu se reyolve o problemă se înființează o comisie/grup de lucru etc care se face că lucrează și care tărăgănează lucrurile până își pierd rostul.









