ANAF pune lupa pe conturile Revolut

Conturile Revolut se vor supune legislației românești, astfel că poprirea conturilor Revolut ale românilor cu datorii la stat, de către ANAF, se va face direct prin sucursala din România.

  • 0
  • 208 vizualizări

ANAF este cu ochii pe conturile românilor. Conturile Revolut se vor supune legislației românești, astfel că activitățile celor care încasează prin această bancă vor fi verificate riguros. Poprirea conturilor Revolut ale românilor cu datorii la stat, de către ANAF, se va face direct prin sucursala din România.

Această schimbare se va implementa odată cu introducerea IBAN-ului local românesc și finalizarea migrării conturilor, au declarat, luni, reprezentanții companiei.

Reamintim că aplicația financiară Revolut, care are peste 4 milioane de utilizatori în România, a anunțat oficial începerea implementării progresive a IBAN-ului local românesc propriu.

IBAN-ul (International Bank Account Number – număr internațional de cont bancar) local românesc urmează să fie furnizat, din ultimul trimestru al anului 2024, de către sucursala din România a băncii digitale europene Revolut Bank UAB (companie înregistrată în Lituania). Sucursala Revolut va începe să funcționeze efectiv în decembrie 2024, asigurând în continuare o prezență integral digitală a serviciilor bancare (fără prezența unei rețele de unități bancare), conform comunicatului companiei. „Atât clienții noi, cât și clienții existenți din România vor primi un număr de cont cu un IBAN românesc. Toate conturile vor fi administrate de sucursala din România”, a menționat Revolut.

Dacă până acum ANAF putea face popriri pe conturile clienților din România prin Bank UAB din Lituania, din decembrie 2024, odată cu migrarea anunțată de fintech, popririle se vor face direct prin sucursala din România. „Când vine vorba de popriri, trebuia să o facă prin Lituania. Acum va fi prin România”, a precizat Gabriela Simion manager general al Sucursalei Revolut Bank UAB România.

Lui Trump nu-i mai ajunge doar SUA, vrea și Canada
Prev Post Lui Trump nu-i mai ajunge doar SUA, vrea și Canada
Obiectivele și proiectele UDMR Maramureș pentru 2025
Next Post Obiectivele și proiectele UDMR Maramureș pentru 2025
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *