Primarul Băii Mari, Doru Dăncuș ne anunță că a obținut finanțare pentru reabilitarea Cinematografului Dacia

Într-o postare de pe o rețea de socializare, primarul Doru Dăncuș ne anunță că a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea Cinematografului Dacia

  • 0
  • 151 vizualizări

Începem săptămâna cu un cadou de Crăciun în avans pentru Baia Mare! Dragi băimăreni, mă aflu în acest moment la București, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației unde tocmai am semnat contractul de finanțare de aproape 53 de milioane de lei pentru reabilitarea Cinematografului Dacia!

La doar 3 luni de când am depus primele documente pentru a intra pe lista sinteză, am semnat astăzi contractul de finanțare în prezența domnului Alexandru Stoica, secretar de stat în Minister și a prietenului și colegului meu Gabriel Valer Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Vreau să le mulțumesc funcționarilor din Ministerul Dezvoltării pentru profesionalismul și promptitudinea de care dau dovadă, dar și colegilor mei din Primărie care au reușit într-un timp extrem de scurt să pună la punct toate documentele necesare, respectiv procedura de depunere a cererii de finanțare astfel încât să avem acum garanția împlinirii acestui obiectiv mult dorit de către băimăreni: primul centru multifuncțional dedicat tinerilor!

În câteva zile urmează să demarăm procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția lucrărilor și, dacă totul merge bine, în maxim 5 luni vom da drumul șantierului. Vă mulțumesc și vouă, cetățenilor, pentru încrederea și susținerea pe care mi le acordați și vă asigur că voi face în continuare tot ce îmi stă în putință pentru voi și pentru Baia Mare!

Sursa: facebook Doru Dăncuș

Prezidențialele stop și de la capăt. Formarea Guvernului-pașii procedurali
Prev Post Prezidențialele stop și de la capăt. Formarea Guvernului-pașii procedurali
Autobuzul lui Moș Crăciun va circula prin Baia Mare între 11 și 27 decembrie
Next Post Autobuzul lui Moș Crăciun va circula prin Baia Mare între 11 și 27 decembrie
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *