PNL se reorganizează. PSD mai așteaptă

Bate vântul schimbării în PNL, sperăm să bată în toata țară.

  • 0
  • 202 vizualizări

Eșecul umilitor înregistrat de generalul Ciucă la alegerile prezidențiale poate reprezenta de fapt un colac de salvare pentru PNL, o șansǎ unică de a se reforma, de a arăta cǎ a înțeles pe deplin mesajul electoratului profund nemulțumit de direcția în care a luat-o partidul.

Primul pas a fost făcut cu rapiditate, prin instalarea lui Ilie Bolojan la cârma partidului ca președinte interimar. Au exploatat astfel cea mai bună șansă pe care a aveau pentru a salva ce a rămas de salvat în perspectiva alegerilor parlamentare de duminică.

De data aceasta intenția liberalilor pare onestă. Nu au optat pentru o schimbare de formă, prin numirea lui Bolojan, dar păstrarea vechiului for de conducere, ci au schimbat toată echipa. Din vechea conducere, doar Dan Motreanu și-a păstrat postul, el deținând șefia PNL Giurgiu, singurul județ în care Nicolae Ciucă s-a clasat pe primul loc la alegerile prezidențiale. Un prim semn de meritocrație în noua politică liberală.

Ciudată în schimb numirea lui Adrian Vestea în funcția de secretar general. Astfel, se va ocupa de organizarea partidului un om care, în calitatea lui de Ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administrației, a adunat datorii monumentale către mediul privat, acumulând întârzieri majore la plată, blocând sectoare întregi în economia României și nu este cel mai popular personaj în ochii antreprenorilor autohtoni.

Bolojan și-a început în forță misiunea și a anunțat în prima apariție publică în calitatea nouă de președinte interimar PNL susținerea necondiționată către Elena Lasconi. Nu de parcă ar fi avut altă variantă la îndemână.

Ieri însă a plusat și în cadrul unei noi declarații politice a dezvăluit planurile sale imediate, atât pentru partid cât și pentru România. Acesta propune reforma statului și a lumii politice, intenționând în primele 6 luni de mandat al Parlamentului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţiei partidelor, a cheltuielilor cu demnitarii şi a numărului de ministere.

El pune și partidul în fața faptului împlinit. Dacă grupurile PNL nu îi vor susține propunerile în ședința biroului politic de vineri, va demisiona din funcția de președinte al partidului.

Bolojan joacă tare în continuare.

“Prin votul pe care l-au dat românii la alegerile prezidenţiale, au dat un vot de blam lumii politice. Acest lucru este dat de calitatea lumii politice, de prestaţia în funcţii şi de modul în care funcţionează serviciile statului român”

În continuare învie o temă veche în constientul colectiv, o dorință clară a românilor, confirmată chiar prin referendum, și anume reducerea numărului de parlamentari la 300. Atât referendumul în sine cât și scăderea demografică în România justifică pe deplin un astfel de demers.

“E nevoie, în primul rând, de o reformă a lumii politice. Nu ai nicio legitimitate să ceri oamenilor să ia anumite măsuri, dacă nu le faci demonstraţia că şi tu faci cel puţin la fel ce le ceri lor. Şi în cei 20 de ani de administraţie, colegii mei pot confirma că întotdeauna le-am cerut să facă măcar ceea ce fac eu, pentru că e o chestiune de respect faţă de cei care sunt colegi şi atunci cred că lumea politică trebuie reformată de la nivelul superior. Şi PNL va propune, în primele şase luni, prin grupurile parlamentare, reducerea numărului de parlamentari, conform referendumului, la 300” a spus acesta.

Nu se oprește însă doar la parlamentari. Acesta extrapolează măsurile și în direcția întregului aparat de stat, miniștrii, secretari de stat, șefi de agenții cu toate structurile aferente, etc. vizând reducerea drastică a cheltuielilor cu aceștia. Iar cei care vor rămâne, vor trebui selectați și evaluați în baza competențelor și a rezultatelor obținute, eliminându-se astfel sinecurile existente în prezent.

“De asemenea, este nevoie să reducem cheltuielile cu demnitarii, în sensul în care să avem mai puţini demnitari, mai puţini miniştri, secretari de stat, şefi de agenţii, cu toate structurile adiţionale: consilieri, cabinete şi aşa mai departe. De asemenea, PNL va susţine şi reducerea subvenţiilor pentru partidele politice, pentru că mi-aduc aminte, când eram secretar general era un nivel al subvenţiilor şi acum este mult mai mare decât atunci. Şi foarte corect şi cinstit, partidele între campanii nu au nevoie de sume atât de mari, în anul electoral, când, ştiţi şi dumneavoastră, sunt cheltuieli, cred că este corect să beneficieze de nişte subvenţii pentru a nu recurge la practici vechi: corupţie, grupuri de interese şi aşa mai departe. Dar trebuie să facem acest lucru”

“Niciun om care este într-un post de conducere nu mai trebuie să ocupe acest post decât în condiţiile în care este competent şi face ceva pentru banii pe care îi primeşte”, a mai spus Bolojan.

În privinţa reformei statului, Bolojan a spus că propune reforma instituţiilor centrale şi, deci, a Guvernului, dereglementare, debirocratizare şi simplificare, precum şi descentralizarea şi creşterea eficienţei administraţiei publice locale. El a explicat că pot fi fuzionate mai multe agenţii de reglementare, subliniind că specialiştii vor rămâne, dar consiliile şi şefii vor fi mai puţini.

În finalul conferinței, Bolojan a avut un mesaj și către mediul de afaceri, către cei implicați în infrastructura, agricultura și energie.

“Trebuie să susţinem în general reguli corecte în economie, predictibilitate, cota unică şi evident încasarea veniturilor statului, dar prin creşterea încasărilor, nu prin mărirea taxelor”

Bate vântul schimbării în PNL, sperăm să bată în toata țara.

UDMR sunt singurii care s-au trezit înainte de a fi sancționați de electorat și au propus reformarea statului
Prev Post UDMR sunt singurii care s-au trezit înainte de a fi sancționați de electorat și au propus reformarea statului
A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban
Next Post A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban
Related Posts

Leave a Comment:

Your email address will not be published. Required fields are marked *