“Natura ne aseamănă, educația ne deosebește” – Confucius

Un grup de părinți nemulțumiți au adus în atenția redacției AYONEWS o situație îngrijorătoare privind sistemul educațional din urbea noastră și anume dezechilibrele majore între numărul de copii înscriși la o școală sau alta.

Cunoaștem toți zonele de ambuteiaj maxim din oraș, unde, la orele în care părinții își lasă sau își iau copiii de la școală, circulația rutieră devine un infern, generând nervi și frustrări tuturor participanților în trafic.

Pentru a putea desluși de ce unele școli par gâtuite de numărul de elevi înscriși, pe când altele, proaspăt reabilitate și cu o infrastructură educațională net superioară zac aproape abandonate, am consultat mai multe surse implicate în procesul educațional și am identificat o practicǎ ciudatǎ, aparent legalǎ și repetatǎ din câte se pare la scarǎ industrialǎ.

Practica flotantelor. Cum funcționează această schemă? Părinții, animați de dorința oarecum firească de a oferi copilului șansa la o educație de calitate și în baza unor preferințe personale, mai mult sau mai puțin obiective privind o școală sau alta, forțează un sistem slab legislativ și în cazul în care nu sunt arondați în mod natural la școala vizată, își fac flotant de reședință la o adresă care permite înscrierea copilului la școala respectivǎ. Cǎ vorba aia, prietenii la nevoie se cunosc, doar trebuie căutat acel prieten sau rudenie care are domiciliul potrivit.

De aici lucrurile merg ca unse. Școala nu este în măsură sa verifice condițiile de acordare sau de implementare ale flotantului, fiind astfel obligată sǎ înscrie copilul. Legea favorizează această practicǎ și prevede clar condițiile de înscriere ale copilului la școală. Între posibilități și varianta flotantului.

Directorii de școală înghit gălușca, daca-i musai, cu plăcere și inventează tot felul de soluții de compromis pentru rezolvarea suprapopulării: program pe după-masa, “rebotezarea” unor spații necorespunzătoare în săli de clasă sau efectiv, mutarea unor clase întregi în spațiile aferente altor școli.

Copiii se întreabă între ei: la ce școală umbli? Joac-o pe asta. Cum să explici cǎ tu ești elevul școlii Nicolae Iorga (școala 11) dar de fapt umbli fizic la școalǎ în clădirile Liceului Racoviță?

Asta în timp ce în alte școli, multe proaspăt reabilitate pe bani mulți, bate vântul iar directorii se chinuie sǎ își formeze clasele necesare pentru funcționare.

Rezolvări ar fi mai multe, unele mai bune, altele mai puțin elegante.

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a mers pe varianta mai puțin elegantă și a cerut Poliției Române verificarea condițiilor de obținere a vizei de reședință pentru toți flotanții înscriși la o serie de școli supraaglomerate, indicate de primărie, respectiv confirmarea fizică dacǎ acei părinți domiciliază sau nu la adresa indicată pe viza de reședință.

Atât varianta mai “brutală” cât și varianta constructivă de rezolvare a situației create stă în mâinile primăriei.

Soluția, pe lângă varianta nedorită Chițac, constă în ridicarea unor noi corpuri de clădire sau de extinderea pe verticală sau orizontală a celor existente pe raza școlilor supraaglomerate, concomitent cu fluidizarea traficului din zonă.

Soluții inginerești sigur se găsesc. De exemplu, în cazul școlii Nicolae Iorga, un comitet format din mai mulți părinți specialiști în domeniu a venit cu o propunere clară. Ridicarea unui nou corp de clădire în locul “atelierului” situat în mijlocul curții, proiect la care și-au si exprimat disponibilitatea de a contribui în cel mai profesionist mod cu putință, pro bono.

Răspunsul primăriei a fost însă cel cu care ne-am obișnuit de ceva vreme: Nu sunt bani.

Ne întrebăm un singur lucru. Din contravaloarea sindrofiilor de prost-gust organizate într-un an de municipalitate, doar pentru a satisface nevoia de circ a unor mase de populație care, adevărat, nu au multă treabă cu educația, în schimb au treabă cu votatul, câte corpuri de clădire se pot ridica pentru asigurarea viitorului nostru reprezentat de cea mai mare valoare a unei națiuni, și anume copiii.

Cadru contractual există. Prin “bunăvoința” fostei administrații există un acord-cadru în vigoare, semnat de câțiva ani, pe o sumă fabuloasă de peste 90.000.000 lei fără TVA (20 milioane euro), evident, cu constructorii de casă ai primăriei, CONSTRUROM SA și AVRIL SRL având obiectivul “Lucrǎri de amenajare/constructii și instalații aferente unităților de învățământ și clădiri aflate în proprietatea Municipiului Baia Mare”.

Din câte putem vedea, școli sunt, contracte sunt, constructori sunt, soluții sunt, banii însă lipsesc cu desăvârșire. În doi ani de “valabilitate” a acordului cadru, din suma de 90.000.000 lei au fost comandate lucrări într-o valoare fabuloasă de 300.000 Ron, adică aproape zero. Înțelegem, contractul este cu finanțare din buget local, iar în bugetul local bate vântul, încărcat de datorii la firme și bǎnci, secătuit de atâtea guri hulpave, hrănite din belșug în ultimii ani.

Vom urmări cu mare interes și atenție proiectul bugetului pe anul următor, curioși fiind cine se bucură de prioritate în acest oraș, copiii și educația lor sau circul ieftin pe bani mulți.