În cursul nopții de duminică spre luni, 3 tineri au fost răniți și unul a murit înjunghiat, în urma unei încăierări dintre două grupuri, incident desfășurat în fața unei mănăstiri din localitatea Ieud.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș, Florina Mateș, a oferit detalii despre acest caz: ”Procurorul de caz de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus reținerea pentru 24 de ore a 4 tineri, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor și tentativă de omor calificat, iar alți doi sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiuniilor de complicitate la omor și complicitate la tentativă de omor calificat.”
Cei patru suspecți, care urmează să fie aduși în fața judecătorului cu propunerea de arestare preventivă, au fost audiați mai multe ore și urmează să se facă reconstituirea. De asemenea, oamenii legii au luat mai multe probe, iar la fața locului au găsit o mașină abandonată, care este posibil să fie chiar a agresorului.
În noaptea de duminică spre luni, între mai mulți tineri a avut loc un conflict spontan, iar la un moment dat un tânăr de 23 de ani a fost înjunghiat și a murit. Alți trei tineri, cu vârste între 20 și 22 de ani, au fost răniți și duși la spitalul din Sighet.










