Aproape 850 de șoferi au fost sancționați în Maramureș, după o săptămână de controale dedicate vitezei. Acțiunea s-a desfășurat în perioada 13–19 aprilie, în cadrul operațiunii europene ROADPOL – SPEED.
Polițiștii rutieri au acționat zilnic pe principalele artere din județ. Peste 60 de agenți au folosit 22 de aparate radar pentru a depista depășirile de viteză.
În total, au fost constatate aproximativ 850 de abateri. În 56 de cazuri, șoferii au rămas fără permis după ce au depășit limita legală cu mai mult de 50 km/h.
Alți 6 conducători auto au fost surprinși cu viteze extreme, cu peste 70 km/h peste limită. În aceste situații, polițiștii au dispus suspendarea permisului pentru 120 de zile, fără drept de circulație.
Acțiunea a vizat atât sancționarea, cât și prevenirea accidentelor rutiere, viteza fiind una dintre principalele cauze ale evenimentelor grave.